Cresc dobânzile, crește inflația, dar crește și creditul. Băncile au dat mai mulți bani în luna martie, mai ales pentru consum, iar soldul total al împrumuturilor, conform datelor analizate de Profit.ro, a sporit cu aproape 2,4 miliarde de lei, cel mai mare avans lunar de după iunie 2010. Dacă evoluția se păstrează, BNR ar putea reactiva discuțiile privind limitarea administrativă a gradului de îndatorare al populației.
Băncile au finanțat preponderent populația în perioada de după criză, astfel că jumătate din populația activă a țării a ajuns să aibă un credit, nivel similar celui din 2008, anul cu cea mai ridicată creștere a creditului, arată datele BNR. Cei care iau credite au un grad de îndatorare din ce în ce mai ridicat, iar ritmul de creștere a împrumuturilor arată o acumulare rapidă a vulnerabilităților în cazul creditării populației.